Am terminat

Am iesit afara, ploua. Aveam gluga, dar nu mi-am pus-o. Simteam picurii cum cad pe mine, dar nu simteam raceala lor, aproape ca nu simteam nimic. Am stat cateva clipe asa, afara, sa vad ce se intampla, dar nu simteam nimic, paraca picurii, in contact cu corpul meu, isi pierdeau din raceala lor, parca se evaporau instantaneu, si totusi imi simteam parul ud. Ploaia ma batea pe obraz, dar inafara de loviturile ascutite si rapide nu simteam nimic, nu simteam daca e frig sau nu, daca e cald... nimic.

Ceva simteam, insa, pentru ca nu puteam sa plec de acolo, imi placea, picurii ce imi atingeau fata ma relaxau si tot-odata ma trezeau, imi dadeau o stare de beatitudine, de ireal, ca si cand tot universul l-as fi putut cuprinde in acel moment, nu stiu ce simteam.
Constentizam in acele momente rolul a ceea ce am invatat pana acum (nu ma refer la prostiile ce le faci la orele de scoala), la experienta de viata si la ceea ce am patit pana in acea clipa. M-am gandit care este rolul meu in acest univers, daca am vre-un rol, daca noi toti avem vre-un rol sau traim aici doar ca sa facem ce vrem? ... Eu prefer cea de a doua varianta, unii prefera sa creada ca sunt condusi de ceva fiinte supranaturale, sau ca trebuie sa respecte un cod, o lege sau un set de legi. Dar asta nu ma intereseaza acum. Ma gandesc la cat de ciudate si contrarii sunt toate sentimentele pe care le traim, ma gandesc la faptul ca majoritatea oamenilor cred ca viata nu se poate fara compromisuri (eu cred ca asta e fals si nu am de gand si nici nu am facut nici un compromis pana acum) si la tipurile ciudate de oameni care incep sa ia nastere acum. Si nu mai zic nimic, ma opresc, incetez sa ma mai gandesc la ceva si contemplu privelistea. Am terminat.