Daca am invatat ceva pana acum este ca daca iti vine sa iti regurgitezi creierii intr-o situatie abstracta, blocul suna bine. Pana la urma onanistii ne aduc intr-o stare de autosatisfacere extraordinara. Ne iubim si ne iubim atat de mult incat am renunta la tot ce insemnam pentru un simplu ideal: noi. Discutii interminabile in legatura cu interminabilitatea ideilor interminabile. Ne vedem pe noi prin prisma, pardon! prisme.
A ajuns lumea asta sa se autoexcluda pe sine din ceea ce inseamna sa excluda umanul. Femeile... nici nu cred ca mai avem asa ceva sau daca mai avem stau bine ascunse in fundul personalitatii persoanei ce o ia, inevitabil, tot acolo. Pana la urma noi suntem de vina, caci asta vrem. Pana la urma pana ne desteptam noi ca nu mai vrem asta se desteapta ele si ne dau ce vroiam noi inainte. Astfel ne situam pe scara a inconsecventei extraordinare. Ajunge un singur om inteligent sa le domine pe toate, dar sa se sinucida ulterior, datorita faptului ca a observat ca inteligenta sa nu l-a facut mai bun ci, din contra un animal. Astfel nu este cu nimic mai prejos de ceilalti.
Trist este cand acesti oameni isi constientizeaza starea, dar nu fac nimic in acest scop. Nu doresc sa si-o schimbe si se complac in situatia aferenta, oricare ar fi aceasta. Poate ca ideea robotului fara simturi este clara, necesara in societatea in care traim.
Sunt frustrat ca sunt frustrat! Daca eram prost eram fericit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu