13.12.2010

           Ma gandesc, acum cand scriu, cat rau as putea face unor persoane daca ar citii acest articol. Si nu vreau sa le fac rau, dar trebuie sa imi exprim aceste ganduri atat de contradictorii si de ciudate.
           O sa vorbesc acum despre iubire, dar, mai inainte de a imi relata opiniile si nedumeririle cu privire la aceasta am sa va pun o intrebare : Ce este iubirea ?. Sunt foarte sigur ca unii s-au pus aceasta problema, dar cati au reusit sa raspunda ?
          In DEX gasim ulrmatoarea explicatie seaca si stiintifica :
"Faptul de a (se) iubi; sentiment de dragoste pentru o persoană de sex opus; relații de dragoste; amor, iubit. ♦ Sentiment de afecțiune (și admirație) pentru cineva sau ceva."   Si atat.
          Cel putin pentru mine aceasta explicatie nu este de ajuns. Eu vad iubirea ca o complexitate de lucruri, in care sunt incluse senzualitatea, charmul, inteligenta si toate celealte caracteristici ce fac un om atat de unic si de deosebit. Despre iubire ar fii multe de vorbit: Spre exemplu  cum apare ?. Oamenii de stiinta au descoperit ca exista anumite tipuri de hormoni si de substante chimice ce se elibereaza in creierul nostru atunci cand iubim o persoana, dar asta nu explica anume de ce iubim o anumita pers. si nu alta, plus ca iubirea nu este doar de ordin sexual. Nu voi vorbii acum despre asta. Daca vrea cineva sa fac un articol despre aceasta, sa imi lase un comentariu in care sa specifice acest lucru.
          Acum voi ajunge la esenta acestei postari. De ceva vreme ma aflu intr-o relatie cu o fata, mai tanara cu un an decat mine. Relatia noastra se bazeaza doar pe iubire pura, neexistand nici un alt factor provocator. Eu stiu ca ea ma iubeste sincer, eu o iubesc pe ea la fel de sincer, sau cel putin asa cred. De multe ori ni s-a intamplat ca gandirea noastra sau instinctele sa ne pacaleasca, asta incerc sa descopar si eu acum. Am sa expun cateva reflexii facute. La fel cum se intampla in mod normal la orice om, barbat, am observat fete frumoase, in limbaj vulgar "bune", si nu pot spune ca nu am simtit nimic, cel putin la un anumit nivel. Am avut si ocazia, in acest timp, sa filtrez cu cateva, dar nu am vrut sa obtin nimic mai mult de o discutie agreabila, deoarece stiam in gandul meu ca daca trec de un anumit nivel, asta ar insemna sa ii fiu infidel iubitei. Cu toate aceste anumite remuscari si ganduri ma incearca. M-am gandit chiar si la posibilitatea ca relatiia pe care o am in acest moment sa nu fie ceea ce caut, cu toate ca in aparenta este. M-am gandit ca poate nu ea este aceea ce mi se potriveste si chiar am intalnit o fata ce mi se pare desteapta, frumoasa si chiar pe gustul meu - care, dupa evaluarea mea, ar fi dorit sa imi fie iubita - , dar pe careia i-am aratat ca nu am nici o intentie, cu toate ca in alte circumstante poate ca nu as fii reactionat la fel. Toate aceste ganduri si fapte ma ranesc pe mine, cu toate ca nu ar avea de ce, si de fiecare data imi spun, doar si pentru o simpla privire piezisa adresata unei fete, de ce fac asta ? si ma gandesc ca daca ar stii tot ceea ce se afla in mintea mea... s-ar ingrozii.
          In contrast cu ceea ce am spus mai inainte, toate aceste ganduri ma parasesc cand sunt cu ea (cu iubita), in acel moment nimic nu mai exista, doar noi doi, parca lumea a disparut, nu imi pasa (dar mie de obicei nu imi pasa) de ce zic unii si altii, in acel moment sunt cu adevarat liber sa fac ce vreau, fara sa ma gandesc la consecinte. Confuzia pe care o aveam chiar cu cateva momente inainte a disparut, totul s-a sters, urmand ca sa revina doar dupa ce ea a plecat.
         Nu pot sa trag o concluzie, momentan. Tot ce pot sa spun este ca iubirea este mult mai complicata decat o vad unii. Poate nu pentru toata lumea este asa cum o vad eu, poate ca unii se multumesc doar sa fie iubiti, nepasandu-le de ceea ce fac ei, nu stiu, aceasta problema este atat de profunda incat cred ca nu va avea rezolvare niciodata.

Data postarii : 12.12.2010

                        Am avut de citit aceasta carte la Limba si literatura romana.Cartea, in mare, este destul de usor de citit, si este un roman de dragoste foarte bine infaptuit, in ceea ce priveste povestea de dragoste dintre cei doi.
                        Primul lucru ce mi-a sarit in ochi cand ne-a fost prezentata aceasta carte a fost faptul ca scriitorul, Camil Petrescu, relateaza, prin intermediul naratorului, o poveste de dragoste pe care el insusi nu a trait-o de loc pana atuncea. Modul in care prezinta iubirea, si modul in care o descrie in roman, este de-a dreptul brutal, grotesc si ilogic. Camil Petrescu isi exprima fanteziile erotice prin intermediul primei parti a romanului. Cu toate ca personajul principal, Stefan Gheorghidiu, intelege iubirea foarte profund, exprimandu-si foarte clar perceptia lui: "cei care se iubesc ar trebui sa aiba drept de viata si de moarte unul asupra celuilalt", el se dovedeste a fii nemilos si fara sentimente in ceea ce o privete pe Ella, iubita lui. Camil Petrescu, prin intermediul lui Stefan, ponegreste feminitatea si elimina erosul. Cu toate ca face referire la corpul imbietor al ei, o caracterizeaza ca fiind "sluta, urata, cu nas coroiat, proasta" si lista poate contiunua. Stefan isi incalca astfel propriile principii, si, cu toate ca este un elev eminent la faculltatea de filologie, este atat pueril in actele sale de gelozie, cat si irational in ceea ce o priveste pe Ella. El nu concepe ca ea sa il insele, sau sa-i arate cel mai mic gest de infidelitate, condamnand-o pentru asta foarte aprig, el o evalueaza psihologic tot timpul si fiecare miscare este analizata pana la cele mai mici detalii, dar nu este instare sa se autoevalueze asa cum trebuie si nici sa spuna sau sa faca ceea ce ar trebui sa faca intr-un anumit moment dat. Cu toate ca este un intelectual, Stefan nu reuseste sa se descurce deloc nici in viata materiala, nici in cea spirituala.
           Aici, se observa si amprenta scriitorului: cu toate ca Ella nu poate primi mai nimic de la Stefan, poate doar parte din inteligenta lui, si ca este deseori ridiculizata si jignita de acesta, ea nu se desparte de el. Aici se poate pune problema in doua feluri:  (I)  este vorba de o iubire profunda din partea ei, astfel ca ea nu poate si nici nu vrea sa se desparta de Stefan  sau  (II)  Ella reprezinta tot ceea ce si-a dorit autorul, dar nu a reusit sa obtina, si astfel se razbuna in acest mod pe insuccesle sale.
I. Ella reprezinta idealul oricarui barbat: femeia frumoasa si desteapta ce nu s-ar despartii de el pentru nimic in lume, datorita faptului ca ea iubeste sincer, si nu ar dori altceva.
II. Ella este o simpla marioneta a scriitorului, folosita in scopul de a ridiculiza si a jigni feminitatea, ca urmare a trairilor lui Camil Petrescu.
                          Mai am totusi ceva de adaugat cu privire la Stefan. Acesta este un personaj meschin, "cand o vedeam cat sufera, simteam ca in mine se cicatrizeaza rani (carora altfel le-ar fi trebuit luni si ani), asa, in cateva minute". Prin acest citat se revela faptul ca Gheorghidiu se "hranea" -propriu-zis chiar- cu suferintele ei, ba chiar mai mult, se bucura de suferinta ei si simtea ca, in interiorul lui, s-a restabilit ordinea ce trebuia sa fie: ranile provocate de ea se cicatrizau "in cateva minute".

Pentru alte detalii voi revenii cu completari.

Hello - am decis ca toate postarile de pe un alt blog de-al meu sa le trimit aici :D - Data postarii :12.12.2010

    Creierul uman.

Creierul funcționează ca un sistem centralizat complex la un nivel superior ce coordonează comportarea organismului în funcție de informațiile primite.
Creierul este alcatuit din :

1. creierul anterior (lobii olfactivi)- zona a creierului ereditara sau, mai exact, creierul pe care s-au format toti ceilalti lobi.
2. telencefalul (cu 2 emisfere cerebrale)
3. Cortexul -scoarta cerebrala
4. Basalganglien (ganglionii bazali)
5. Limbisches System (sistemul limbului) - zona ce preia toti stimulii mult mai repede decat neocortexul, si da nastere la "instincte"
6. Diencefal (Creierul mijlociu)
7. Talamus; Epitalamus; Subtalamus; Metathalamus; Hipotalamus

O alta alcatuire a creierului, de data aceasta mai simpla este aceasta:
Lobii scoarţei cerebrale - lobul frontal (roșu), temporal (verde), occipital (albastru deschis) și parietal (portocaliu). Cerebelul (albastru) nu face parte din telencefal.

Ar mai fii multe de spus despre structura creierului uman, dar toate aceste date se pot gasii cu isurinta in carti si in alte articole complexe, precum si pe wikipedia.

             Creierul uman s-a dovedit a fii cea mai complexa masinarie existenta pe Terra. Capacitatile acestuia de procesare si interpretare a informatiei sunt nemarginite. Singura piedica in dezvoltarea acestuia este chiar omul, cu prejudecatile si ilogica lui.
             In articolele ce vor urma voi incerca sa vorbesc despre diferite teme ce apar in viata de zii cu zii, dar si despre unele complexe si idei ce imi vin in minte si cred ca merita sa fie discutate. Sper ca acest blog sa fie pe placul d-voastra.

1 Aprilie

1 Aprilie ziua farselor... Asa ca ce sa facem daca nu o farsa :)). Primul video este o farsa realizata impreuna cu colegii mei (mersii tuturor participantilor), iar al doilea montaj este o simpla demonstratie a ceea ce pot creea 3 cadre montate...(este trucaj). Am cautat pe wikipedia si pentru prima data am fost
dezamagit de acest site... definitia pentru 1 aprilie : "1 aprilie este a 91-a zi a calendarului gregorian."

Eu as vrea sa dau o alta definitie pentru 1 aprilie: 1 Aprilie este unica zii din an in care poti sa faci (aporape) orice farsa iti trece prin cap, fara sa fii ucis, batut, exmatriculat, condamnat la 20 de ani de puscarie; pe scurt fara sa suporti consecinte grave. Sper ca farsa pe care am realizat-o a fost pe placul vostru. Enjoy!

Timpul

          Cu totii ne lovim de acest termen... prin definite acesta este o "Dimensiune a Universului după care se ordonează succesiunea ireversibilă a fenomenelor." (dex. 98)
          Dar sa gandim un pic altfel. Ce este timpul? Timpul este durata nedeterminata in care putem sa ne afirmam, sa ne creeam un nume in aceasta lume, caci timpul nu mai conteaza dupa ce noi disparem si nici nu a contat acum 2000 de ani - cand noi nu existam. Timpul nostru este (precum stiti) limitat si imprevizibil - poate inceta in orice moment, lasandu-ne pe noi niste bucati de carne si os moarte. Tot ce conteaza este sa ne valorificam timpul pe care il avem, adica sa traim prezentul, nu trecutul, nici viitorul. Dar bine... Cum sa facem asta ?
           Oricat de complicat ar parea la prima vedere, acest lucru este defapt foarte simplu: trebuie doar sa te concentrezi la ceea ce faci acum. Spre exemplu daca acum urci un deal, faci un hike, tu trebuie sa te concentrezi asupra miscarii picoarelor tale, sa le faci natural si cat mai calculate, apoi sa te uiti in jur, sa privesti natura din jurul tau, sa observi toate miscarile din jurul tau, sa incerci sa comunici (printr-un fel sau altul) cu natura, sa fii concentrat doar pe aceasta activitate, sa iti eliberezi mintea de resturi, de griji, de orice alt gand - astfel vei observa ca ai urcat muntele, ai facut acea activitate mult mai repede si mai bine. O alta regula este sa nu te uiti in trecut, sa zici "uite ce puteam eu sa fac" ci sa zici "uite ce pot eu sa fac acum". Daca te uiti si te raportezi tot timpul la trecut exista o posibilitate foarte mare sa regresezi. Inca ceva: NU exista momente simple, comune, plictisitoare (there are no ordinary moments), in fiecare clipa se intampla ceva cu totul si cu totul extraordinar.  Orice activitate, oricat de marunta ar parea, are ceva special; chiar si simpla plimbare in parc (sau in alte locuri) are ceva special... In timp ce tu te plimi pe langa tine poate trece un cuplu, un tanar sta si asculta muzica rezemat de un copac, niste prieteni joaca carti pe masa din parc, un caine alearga catre stapanul sau... toate acestea sunt niste momente ce nu se vor mai repeta niciodata in acelasi fel - rezulta => sunt momente speciale. Cel mai greu este sa constientizezi aceste momente si sa ajungi sa intelegi fiecare dintre acestea...
              Timpul este aliatul nostru doar daca stim cum sa il folosim.

Salvati parcul Custozza

            Monumentul Custozza si Monumentul Losenau

              În parcul din fata Universitatii I Decembrie 1918 se afla un mic monument ridicat în 1853 în memoria col. Ludwic von Losenau, cazut în lupta împotriva trupelor conduse de generalul Bem.

              În acelasi parc din fata Universitatii "1 Decembrie 1918, spre Sala Unirii se afla un monument în forma de mic obelisc împrejmuit cu lanturi grele intercalate de ghiulele de tun.
             Monumentul a fost dezvelit în 1906 în amintirea soldatilor si ofiterilor din Regimentul 50 infanterie din Alba Iulia, cazuti în batalia de la Custozza în timpul razboiului austro-italian din 1866.

             Cam asta se poate spune despre Parcul Custozza sau "Ciorile". Din punct de vedere istoric este doar un simlu monument Habsburgic vechi de aporoape 200 de ani. De ce sa nu ii distrugem cadrul natural si sa aruncam in mijlocul lui o fantana arteziana de zeci de milioane, facuta de un desiner anonim ce nu are nici o legatura cu arta ?!? Adica ce ar putea fi mai rau in Alba Iulia (si asa avem o "fantana" arteziana anosta). Dar sa nu luam lucrurile chiar asa. Majoritatea din cei ce semneaza petitia impotriva distrugerii, pardon... crearii unui parc modern, nu o fac datorita importantei istorice sau ca ar fii foarte buni ecologi - tot aceia fumeaza in parc si arunca tigarile si chibritele pe jos - sa fim seriosi.

             Parcul Custozza nu trebuie salvat doar pentru ca este unul din putinele parcuri verzi ramase in Alba. Acesta trebuie salvat pentru ceea ce reprezinta pentru noi, pustii de 15-20 de ani, ce stam vara in fiecare zi la umbra copacilor lui si fumam impreuna cu cativa amici o tigara, povestind intre timp chestiuni cotidiene sau planificand o noua excursie. El trebuie salvat in numele TUTUROR oamenilor ce au stat macar o clipa pe scarile de la Sala Unirii sau pe bancile din parc. Acest parc este singurul din Alba in care NU gasesti niciodata cocalari, singurul in care poti sa fi sigur ca re vei simtii bine si te vei racorii atunci cand vei intra in el.Dar sa nu fim egoisti: sunt si multi batrani ce se relaxeaza departe de masini si agitatie, citind o carte sau uitandu-se la nepotelul lor cum se joaca in iarba, sau Cercetasii ce vin aici odata la 2-3 saptamani (vara) pentru a intreprinde diferite activitati si la indragostiti, ce isi gasesc intimitatea la umbra unui copac vechi de un secol. De ce sa trecem peste toate acestea cu buldozerul ? Ca sa se faca o amarata de piateta ?!? Sa se distruga incetul cu incetul si aceste ultime amintiri a ce a fost odata bun in Alba Iulia - Capitala de suflet a Romanilor... Oare edili nostrii asa ne arata ca cred in noi, in orasul nostru, DISTRUGANDU-L incetul cu incetul ?

            Semneaza si TU petitia.

Visare

            Cu toate ca nu a fost un vis totul mi sa parut iesit din real. A fost o experienta inedita, ce m-a luat pe nepregatite. Locul in care am fost il voi considera de acum ca o poarta spre o alta lume, o lume in care cele mai ascunse dorinte se pot indeplinii, dar care dispar in momentul in care parasesti tinutul si te intorci inapoi pe pamant. Acest loc va fii doar al meu si nu il voi dezvaluii nimanui. L-am descoperit abia azi si va voi relata cateva din trairile mele in acest loc.
            La inceput am intrat incet, nesigur si am cautat unde loc unde pot sa imi pun lucrurile. Voiam sa fiu singur, sa imi petrec ceasul de plictiseala departe de lume, de toata agitatia din jurul meu. Am ales o padure din apropierea orasului meu natal; nici nu aveam sa banuiesc ca acea padure era speciala. La inceput ma simteam singur, vulnerabil si totodata aparat de natura ce vibra in mine, in jurul meu si in tot ce ma inconjura. Ma simteam strain de scoala, de colegi,de prieteni, de tot. Simteam ca ma contopesc cu natura, iar ea, raspunzandu-mi, isi intensifica zumzetul, sunetul acela haotic si totodata cu un sens clar. Era sunetul fulgilor de nea ce rapaiau, cand mai tare, cand mai incet. Si parca ceva lipsea... simteam ca ceva nu e asa cum ar trebui sa fie: ea nu era langa mine... Vajaiala din sufletul meu se intetea. Fulgii cadeau din ce in ce mai repede si viscoleau frunzele de pe pamantul tare si rece. Ma uitam in zare si nu intelegeam nimic, ce caut eu acolo, de ce nu ma plimb prin oras ca toata lumea, de ce stau singur in mijlocul padurii pe un covor de frunze inghetate si scriu intr-un carnetel rupt si sifonat. O frunza cazu pe foaia pe care scriam. Era aspra, dura si fragila in acelasi timp. Am strans-o in mana si am strivit-o: din ea incepu sa curga un praf marunt si disparu, in cateva clipe, cu totul... Cat de firava era! Mainile imi erau acum inghetate, piciorul amortit, dar eu continuam sa scriu. Nici nu stiam de ce. Tot ce stiam este ca trebue sa fac asta, ca daca m-as fii oprit as fii murit, sau poate s-ar fii intamplat ceva grav cu mine, ceva iremediabil... Si in tot acest timp imaginea ei im staruia in minte, chipul atat de bine conturat, cu expresiile atat de firave siclare; la parul ei blond cu nuante inchise pe ici pe colo; la zambetul ei si la corpul ei ispititor. Ea era ca o craiasa a zapezii, ca floarea de colt, ca regina noptii ce isi arata frumusetea adevarata doar celor ce o merita si ramane pura pentru totdeauna. Ea era singura ce putea sa ma faca sa rad chiar si atunci cand nu aveam chef nici macar sa scot o vorba sau sa zimbesc. Cu ea adorm in fiecare noapte si pe ea o urasc cel mai mult atunci cand nu imi raspunde la telefon sau nu poate iesii afara fiindca "are treaba"... Auzeam zapada cazand si lovind totul in jurul ei, nu imi mai simteam propriul corp, nu mai intelegeam nimic din ce fac, nu mai vedeam nimic in jurul meu, doar aceasta foaie si randurile ce parca se scriau singure incetul cu incetul... Visez.
                       Dar imi simteam mana inghetata, "nu se poate sa visez". Vedeam venind o masina, un Peugeot albastru inmatriculat AB 07 WI*, "deci nu visez". Si totul parea atat de feeric, de ciudat, de ireal... Mi se parea ca as fii aici de cateva ore, daca nu chiar zile. Ma uit la ceas; nu au trecut decat 10 min. Auzeam un caine latrand, ma avertiza ca am pasit pe teritorul lui, dar parca nu imi mai pasa. Trece un om, se uita ciudat la mine, ca la un intrus ce ii incalca spatiul, ca la un om ce nu are ce cauta in lumea asta... Si ninsoarea s-a potolit parca de tot. Fulgii cad din ce in ce mai desi, mai rasfirati, raspandind o mireasma dulce... simt ca adorm.
                     Acum as fii sperat sa nu fii scris nimic, sa traiesc doar eu clipa aceasta. Dar am scris-o si nu pot, cu vreau sa o sterg. Sunt dator sa dau tuturor parte din locul acela feeric. Simt ca altfel isi pierde din mister.