Thank you!

              There are moments in life when u feel hopeless and u bet your whole life on one pot. I had some of those moments, but now there is a person who taught me (involuntary) what life means and what you're supposed to do in different situations. I know now that if a person really cares bout you he/she'll get over all the bullshits and the problems you can have or you had. So, if a person can't do that, she/he is not worth fighting for, cause someone is always going to lose. But, on the other hand, it's good to fight for persons who care bout you, cause they'll never gonna let u down. That's just some things I thought bout after a non-sleeping night and watching  OTH.
That's just me and nobody can change it.

Muhahaha >:)

Am decis sa incep de la 0. Sa fiu eu si sa las pe toti ceilalti sa faca ce vrea... Din clipa asta nu mai imi pasa de nimic, poate sa zica oricine ce vrea (oricum nu mi-a pasat in general), eu tot ce vreau fac. Si nici un compromis, nimic! Si o sa incep cu ce stiu eu mai bine (nu va spun ce) si daca imi iese o sa fiu pe deplin fericit... Pana atunci ma duc sa dau un tag, ne mai vedem si va mai zic ce se intampla dupa ce reusesc sau nu ceea ce mi-am propus... Cel mai tarziu sapt. viitoare.

Incoerenta

Sugestie: porniti melodia inainte sa cititi.

Desi am decis sa nu fac niciodata greseala asta, se pare ca chiar si eu, acela care pana nu demult eram neschimbat in ideile mele si care nu vrea sa se schimbe... Da, eu am hotarat sa fac un prim compromis... Se spune ca acela ce face un compromis arata o urma de slabiciune, dar orice om are o slabiciune si cu cat suntem mai afectati de aceasta, cu atat suntem mai umani si ne deosebim de animale. Poate ca sunt eu prea afectat de situatia de fata si nu tratez cum trebuie lucrurile, dar nu conteaza... Sa vorbim totusi despre compromisul pe care am ales sa-l fac: am ales ca in loc sa fiu aparent fericit, in loc sa nu imi pese, sa fiu asa cum am fost pana acum, am ales sa fiu exact asa cum sunt, cel putin in fata unei persoane... Si stiu ca acea persoana va pretui asta prea putin si poate ca tot eu voi ajunge sa sufar (suna penibil, dar asa este) - iar cand se intampla asta, eu ma inchid in mine si incep sa devin din ce in ce mai rece, ajungand pana la urma la acelasi stadiu de nepasare ca intotdeauna. Si mai stiu ca oricum ceea ce fac e absurd, caci nu exista nici o sansa ca noi 2 sa fim iarasi impreuna si nici ca eu sa am ceea ce visez, cu toate ca - vorba unei prietene - "ne potrivim cu adevarat". Am avut o sansa, am reusit si am distrus-o la putin timp (chiar daca altii ar fi reactionat mai urat decat mine) dupa aceea si doar asa mi-am dat seama ce insemna ea pentru mine... Si eu inca o iubesc si o voi mai iubi, dar nu va mai conta, caci si daca ma iubeste, sunt slabe sanse sa mai repete experienta... Si, cu toate acestea, cu toate ca in mod logic eu ar trebui sa ma impac cu gandul si sa ii dau pace, sa trec peste, sa uit, sa imi caut alta - ceea ce nu ar fii asa greu - eu sper sa am dreptate, caci ceva in mine imi spune ca inca ma iubeste, dar ca nu stie inca daca merit o a doua sansa... Eu nu o sa renunt niciodata si voi fii alaturi de ea de fiecare data cand are nevoie si cand pot si o sa ii soptesc la ureche de fiecare data ca o iubesc si... in fine, o sa fac tot ce pot, chiar daca poate tot eu o sa fiu sfasiat la sfarsit...