Daca iti vine, lasa sa fie!

           Daca am invatat ceva pana acum este ca daca iti vine sa iti regurgitezi creierii intr-o situatie abstracta, blocul suna bine. Pana la urma onanistii ne aduc intr-o stare de autosatisfacere extraordinara. Ne iubim si ne iubim atat de mult incat am renunta la tot ce insemnam pentru un simplu ideal: noi. Discutii interminabile in legatura cu interminabilitatea ideilor interminabile. Ne vedem pe noi prin prisma, pardon! prisme.
           A ajuns lumea asta sa se autoexcluda pe sine din ceea ce inseamna sa excluda umanul. Femeile... nici nu cred ca mai avem asa ceva sau daca mai avem stau bine ascunse in fundul personalitatii persoanei ce o ia, inevitabil, tot acolo. Pana la urma noi suntem de vina, caci asta vrem. Pana la urma pana ne desteptam noi ca nu mai vrem asta se desteapta ele si ne dau ce vroiam noi inainte. Astfel ne situam pe scara a inconsecventei extraordinare. Ajunge un singur om inteligent sa le domine pe toate, dar sa se sinucida ulterior, datorita faptului ca a observat ca inteligenta sa nu l-a facut mai bun ci, din contra un animal. Astfel nu este cu nimic mai prejos de ceilalti.
           Trist este cand acesti oameni isi constientizeaza starea, dar nu fac nimic in acest scop. Nu doresc sa si-o schimbe si se complac in situatia aferenta, oricare ar fi aceasta. Poate ca ideea robotului fara simturi este clara, necesara in societatea in care traim.
           Sunt frustrat ca sunt frustrat! Daca eram prost eram fericit.

Durere de cap

        Invatam sa nu invatam sa nu gandim cand gandim ce invatam. Hai sa facem sex. Ne mai detensioneaza. O data pe zi sau la doua zile, asa, sa nu uitam ce suntem studenti. O sa fie greu sa ne gasim un partener sexual in sesiune, dar atunci e un caz mai special. Trebuie sa facem diferenta intre ce trebuie sa diferentiem. Ne pierdem inteligenta in fiecare zi pierduta in scopuri recreative si ne pierdem imaginatia cu fiecare zi pierduta in scopuri cvasi-educationale. Orice alegere ai face pierzi.
      Sistemul educational e atat de praf incat se ajunge la compromisul de a invata pentru examen si de a invata pentru viata reala in paralel. Ni se evidentiaza ca realitatea difera mult fata de teorie, dar nu se face nimic in acest sens. E mai bine sa fim niste teoreticieni absoluti decat niste practicieni bunicei. O sa mergem mai departe si, pentru cei ce nu au fost avertizati, ne vom lovi de peretele de granit al realului.
      Ioi! Tre sa plec.

Hai ca no!

      Am sa devin un pic melancolic. Se pare ca si vremea imi permite. Soarele acesta care cade peste cladiri vechi si norii ce stau deasupra noastra, amintindu-ne ca nu mai e mult pana cand societatea actuala va trece intr-o alta etapa. Era si cazul. Nu prea putem ghici sau prevedea decat in mare cam ce etapa va urma. Nu putem spune daca aceasta va fi una pozitiva sau nu.
     Sa revin insa la probleme(le mele) actuale. Nu imi e dor de casa, dar imi e dor de ceva, nu pot sa spun cu exactitate de ce anume sau cum de. M-a lovit asa brusc, pe fundalul unei melodii lente in franceza - a caror versuri nu le prea inteleg, dar se pare ca ma inteleg ele pe mine - nu stiu de unde vine, asta insemnand ca nu pot sa stau sa o analizez si sa o analizez, am incercat. Problema, in mare, este schimbarea colectivului cu care eram deja obisnuit. Ii stiam punctele slabe si pe cele forte, stiam cum sa ma raportez fata de el. Aici, insa, zici ca am intrat intr-o troaca imensa in care s-au adunat tot felul de entitati. Abia astept trierea, sunt curios in ce parte a baricadei voi fi. Sper sa pic bine sau sa iau rau, oricum ambele variante ma lasa indiferent. Am ajuns sa fiu indiferent din nou, ceea ce nu e tocmai rau. Incep sa ma inteleg atunci cand am luat decizii proaste si, daca as fi sa le iau din nou, tot asa as face.
      Sunt un geniu... al ideilor proaste.