Societate

         Ar putea fi incadrata aceasta postare la nivelul de "shower thoughts". Ideea e simpla. Suntem parte a societatii, fie ca vrem fie ca nu. Desi exista un grad de ipocrizie aici va rog sa treceti peste acesta. Intrebarea principala este urmatoarea: Cum poate cineva sa vorbeasca de rau capitalismul, societatea si elementele nocive ce o compun, scriind asta pe un domeniu al unui bolg, de pe un laptop cumparat de la o oarecare firma de vanzari, laptop ce a fost - probabil - facut in china sau japonia sau india de niste copii foarte prost platit si exploatati ? Cum poate cineva sa vorbeasca despre asta, stiind ca face parte din acest monstru, stiind ca tot ceea ce consuma se bazeaza pe ideea de exploatare?
         Ne uitam - sau nu, eu unul nu ma prea uit - la televizor si inevitabil vedem reclame, intram pe orice site si vedem reclame, ne plimbam pe strada si vedem reclame. Aceste reclame se bazeaza, in marea lor majoritate, pe doua chestiuni:
         1. Tu nu esti destul de bun, tu trebuie sa te schimbi si noi iti oferim acel ceva ce te face sa devii ceea ce vrei. Ai riduri, poftim, o crema de fata si iubita/iubitul/persoana respectiva se va indragosti de tine sau o sa iti ofere acea promovare sau colegii de birou o sa te iubeasca si invidieze. Nu poti sa dormi si esti obosit dimineata, poftim, o ceva chestie ce o sa te faca sa radiezi si toata lumea o sa te iubeasca. Vrei sa inveti ceva, iti oferim noi exact de ce ai nevoie, dar nu ca sa inveti neaparat, ci ca ceilalti sa vada cat de bun esti. Totul se bazeaza pe ideea ca tu nu esti de ajuns si ca trebuie sa te lasi condus de acestea elemente pentru a deveni mai bun in ochii tuturor. O camasa de un anumit tip, un parfum, o cravata, o pereche de pantofi, un ceas, o bucata de mobila si mancare de la noi si o sa devii atractia principala a tuturor, toti o sa vada ca esti acel lucru de care aveai nevoie. Nu conteaza ce vrei tu sa fii, conteaza ce vrem noi ca tu sa vrei sa fii si tu o sa vrei asta pana la urma, pentru ca vrei sa iesi in evidenta si noi iti oferim asta doar tie, pentru ca tu cumperi de la noi. Nu conteaza ca pe langa tine mai sunt milioane de oameni ce o sa faca exact acelasi lucru. O sa va simtiti diferiti fiecare in parte.
        2. El este mai bun decat tine si tu ai vrea sa fii el. Il vezi, e inconjurat de tipe frumoase, are un loc de munca stabil si merge la opera si la petreceri in compania unei tipe "buna". Ai vrea sa fii el. E simplu, tot ce trebuie sa faci este sa cumperi acest parfum sau acest ceva. Cel mai amuzant e cand e o reclama la tigle sau la o masina de spalat, pentru ca atunci aceasta ipocrizie iese si mai tare la iveala. De ce ar trebui sa am acea masina de spalat pentru a putea iesi in oras? Dar asta nu conteaza, pentru ca noi nu ne punem intrebarea asta. Suntem fascinati din prima secunda de acel moment si vrem sa fim acolo, sa fim in pielea lui si nimic nu mai conteza.
          O alta problema sunt donatiile pentru caritate. Cum ar putea sa fie asta o problema? Pana la urma oamenii fac un lucru bun, doneaza pentru o cauza nobila, pentru a ajuta. Dar aici nu discutam de 2,3 lei dati cersetorului din coltul strazii, desi si aici merita o discutie. Dar hai sa punem altfel problema. Daca tu primesti 500 de lei saptamanal de la cineva pentru ca sa iti mearga bine, ce imbold vei avea ca sa incerci sa iti faci viata mai buna fata de momentul in care nu primesti nimic? Acesta este doar un aspect, insa problema mai mare este urmatoarea: Firme multinationale/globale - sau cum vrei tu sa le denumesti - ce isi creaza produsele in fabrici cu lucratori prost platiti si conditii mizere ce fac profit de milioane de euro si din care, mai apoi, doneaza o parte oamenilor nevoiasi. Nu vedeti ironia? Nu e ideea de a ajuta. Pentru ca daca era vorba de a ajuta societatea sau oamenii nevoiasi, ar fi oferit salarii mai mari sau contracte mai oneroase subcontractorilor pentru a putea ca mai apoi sa ii plateasca pe acei lucratori mai bine. Ori asta nu e rentabil, pentru ca scade profitul. Ori daca donezi parte din profit acei bani iti revin tie, pentru ca majoritatea legislatiilor, din cauza ca este vorba de o fapta "nobila" scutesc firma respectiva de plata unor alte cheltuieli. Dar oamenii vad ca firma x si y doneaza anual milioane de euro/dolari - irelevanta valuta - oamenilor aflati in dificultate. Si asta da bine.
          Acestea sunt doar doua din problemele acestui sistem si banuiesc ca nu merita sa discut si despre altele. Ideea e ca toti se cred prea mici pentru a putea face o schimbare si ce e mai usor de facut decat sa devii unul din robotii scosi pe banda rulanta, ce o sa arate diferit, purtand aceleasi haine ce li se spun ii fac sa arate atat de diferit. Si nu o sa isi dea seama ca toti arata la fel. Urmeaza sa mai scriu un articol, un pic mai documentat, pe aceasta tema, daca o anumita banuiala imi este sustinuta de fapte. O zi frumoasa si nu uitati sa le cumparati cunoscutilor, familiei, prietenilor acele cadouri de craciun pe care si le doresc pentru ca vor sa fie mai buni, mai frumosi, sa arate asa cum li s-a spus ca trebuie sa arate.

Pseudo-analiza: contractul social

           Am intalnit de foarte multe ori in limbaj termenul de contract social si de foarte putine ori am stat sa inteleg ce ar putea sa insemne, in principal pentru ca nu vedeam rostul asocierii acestor doi termeni. Eu vedeam socialul va o decizie unilaterala ce se poate sau nu intalnii cu o alta decizie unilaterala concurenta, ori contractul presupune unirea a doua vointe si stabilirea unui cadru precis. Se pare ca aceasta definitie pe care am dat-o eu nu este tocmai majoritara. Astfel o sa vorbesc aici despre definitia si implicatiile contractului social - asa cum este el vazut de altii - in relatiile si conexiunile interumane.
          Ce este mai exact contractul social?
          - o sa ignoram ideea cum doar barbatii pot sa fie parti intr-un astfel de contract, idee de altfel gresita si care restrange domeniul de aplicare al acestei sintagme.
          - de asemenea nu vorbim de o definitie restransa a contractului social - asa cum este el definit de Jean Jacques Rousseau - ci de o definitie ampla ce vizeaza in principal omul.
          Contractul social este intelegerea voluntara si reciproca intre cetateni rationali. Se observa in principal ca trebuie sa existe ratiunea pentru a putea sa dea nastere acestei intelegeri. Se face identificarea in parte cu existenta unei capacitati - de drept - a persoanei respective, cu o norma general acceptata de societate prin care persoana respectiva e vazuta ca fiind rationala. O a doua conditie este existenta voluntarului, a vointei neviciate a persoanelor respective ce trebuie sa existe din momentul perfectarii si pe tot parcursul relatiilor sociale dintre acestia. A treia si cea mai importanta conditie este existenta unei intelegeri ce trebuie sa incumbe din ambele parti si sa se armonizeze. Daca primele doua idei pot fi destul de clare - chiar daca exista posibile obiectiuni cu privire la modul de formare a lor si cu privire la cine decide existenta indeplinirii conditiilor - as vrea sa discut mai mult despre aceasta "intelegere" acum.
         Ce inseamna aceasta intelegere si ce presupune ea? Se poate spune ca vorbim de niste drepturi si obligatii nescrise ce rezulta din creearea unei anumite circumstante. Astfel in cazul unei relatii de prietenie poate exista dreptul de a cunoaste starea de sanatate, emotionala sau alte probleme ce pot aparea si obligatia corelativa de a impartasii. De asemenea poate exista dreptul de a te intalnii cu cealalta persoana in anumite momente si obligatia corelativa de a te duce la acea intalnire. Si asa mai departe pentru fiecare tip de relatie inter-umana ce poate exista. Si aceste intelegeri constrang persoanele in cauza unui anumit comportament social acceptat - adica in conformitate cu "articolele" contractului social asa cum este vazut de majoritate intr-un anumit moment al evolutiei societatii.
         De ce accepta oamenii un astfel de contract, desi uneori nu le este benefic? Pentru ca omul este invatat ca este o fiinta sociala sau poate chiar simte ca are nevoie de oameni si astfel trebuie sa se conformeze acestor intelegeri. Uneori poate si pentru ca un astfel de contract pastreaza aparenta unei relatii sociale ce altfel ar fi fost stinsa de mult. Deci pana la urma este doar un mod prin care oamenii cauta sa se integreze si sa pastreze niste aparente de social ce sa ii incadreze in normalitate.
        Exista vreun rost al acestui contract social? Fiind un contract nescris el poate fi incalcat oricand, singura repercursiune fiind, in cel mai rau caz, pierderea relatiei cu acea persoana. Ori aceasta nu este defapt o repercursiune ci finalitatea dorita de cel ce a incalcat contractul social. De asemenea existenta unui astfel de contract - fie el si nescris - pune o presiune pe cele doua parti, presiune ce poate dauna obiectului acestui contract. Intrebarea este daca subzista obiectul - relatia interumana - in lipsa contractului, in lipsa drepturilor, obligatiilor si constrangerilor aferente. Este limpede ca exista, dar este afectata oarecum stabilitatea acestuia - un exemplu clarificator este contractul de casatorie ce, in unele cazuri face sa ramana valabila convietuirea chiar daca motivul pentru care a fost conceputa a disparut. Pana la urma existenta acestui contract este in stransa legatura cu firca omului de a pierde ceva.
      In concluzie consider lipsit de motiv si de scop contractul social, avand in vedere ca la baza lui ar trebui sa se afle caracteristicile fiecarei persoane si nu viziunea societatii cu privire la acesta. Ori orice relatie sociala ar trebui sa existe doar atat timp cat persoanele respective o doresc, fara sa fie necesare reguli si constrangeri ce sa o reglementeze.
       
   

De ce?

            De ce sa lupti contra destinului, daca acesta exista. Poate ca unori unele lucruri sunt menite sa se intample si altele nu. Poate ca e doar o iluzie propozitia de dinainte. Cert e ca uneori merita sa lupti pentru ce vrei. Dar cand? Cand stii ca ceva iti va aduce ceea ce cauti si cand stii ca e vorba de o alta experienta nefasta. Riscul acesta sta amenintator precum un sarpe langa un soricel ce vrea sa ajunga la mancare. Si acea mica faptura merge spre mancare stiind ca la o miscare gresita sau chiar fara sa existe vreo greseala poate sa piara. Sarpele ar putea la fel de bine sa fie satul si sa nu il intereseze in acel moment prada usoara. Uneori e bine sa riscam. Uneori sa riscam e singurul lucru tangibil pe care il mai avem de facut.
         

Am revenit. Pentru tine si cei asemenea

       Postarea aceasta se datoreaza tie, tu care probabil nici macar nu o sa o citesti vreodata. E interesant cum incercai sa ma convingi ca nu exista coincidente si eu ma gandeam la cu totul altceva. Dar nu are niciun rost acest lucru. Poate chiar trebuia sa te intalnesc din nou - din ce motiv nu stiu. Ideea e ca am decis sa ma reapuc de scris. Chiar si mica iesire la poeme, pe care tu ai contramandat-o, mi-a spus acelasi lucru: ca nu voi fii niciodata un scriitor, dar ca singura mea menire e sa scriu, singurul mod in care pot sa exist este prin a scrie. Dar acum sa revenim la chestiuni mai interesante.
         Aceasta nu e doar pentru tine, ci pentru oricine se va afla vreodata in pozitia ta la un  moment dat al vietii. Pentru acele putine suflete pure ce mai exista, singure, pe acest pamant. Chiar daca tie iti pare rau ca mi-ai oferit o seara de nesomn, apoi inca una, de aceasta din urma nu ai de unde sa stii, defapt mi-ai oferit un pic de iluminare, un pic de reintroducere in eu. Voi toti ce sunteti puri imi oferiti un motiv in plus pentru care sa sper ca exista ceva ce ma face sa exist.
         Ceea ce uita sa faca omul cel mai des este sa se uite in oglinda si sa vada ce este. Unii vorbesc de un examen de dimineata si de seara, altii de patru cadrane, altii de o coexistenta a binelui si a raului, altii de calitati si de defecte; toate definitorii pentru aceeasi "chestie": un eu. Este simplu sa nu stim nimic, este si mai simplu sa ne desconsideram, sa ne izolam, caci izolati fiind, nu ne atinge nimic si nu putem sa suferim. In mare pentru ca acea suferinta pe care o simtim deja nu mai este, caci ea a devenit parte integranta din noi. Omul are nevoie ca si orice alt obiect de o forta care sa il puna in miscare. Dar omul, spre deosebire de obiecte, se va impotrivii acesteia si astfel rezulta, ca fara a se ajuta pe sine, forta trebuie sa fie de doua ori mai puternica sau chiar inimaginabila. Caci nu exista fiinta mai statornica decat omul. Se poate sa ma contrazici, caci exista oameni ce fac schimbari imense destul de des. Dar aici vorbim despre modul in care omul exista: se poate deci ca el sa existe prin schimbare sau prin statornicie, prin revolta sau prin supunere s.a.m.d. Astfel este greu a-l face pe om sa schimbe mersul in care se complace, caci asa a fost invatat sa fie.
          Din punctul meu de vedere viata este acel râu ce se revarsa in mare, ce parcurge zeci, sute sau chiar mii de kilometrii pana sa se reverse in mare. Acei kilometrii sunt grei si tulburatori. Unora le plac acei kilometrii si varsarea in mare inseamna sfarsitul, altii vad prin mare sensul drumului. Oricare ar fi, oricum ti se pare, odata ajuns acolo, in vastul punct iti vei fi dat seama ca a meritat. Dar daca nu ajungi in ea, atunci cand e singurul lucru pe care il cauti? Ei bine, ghinion. Dar ai fi fost mai fericit daca nu ai fi cautat niciodata nimic si daca ti-ai fi negat fiinta. Te chinui din rasputeri sa te desparti de tine, de ceea ce stii ca te va face fericit. Nefericirea aduce fericire si tot ceea ce de rupe in bucati, pas cu pas, te recreeaza si poate, intr-un final, vei putea sa te desparti de frica, de complacere. Poate iti vei da seama de acest lucru. Poate vei spera si tu, fara nici un motiv, fara nici un o dovada, ca oamenilor buni li se intampla lucruri bune.
      Un prieten.