Postarea aceasta se datoreaza tie, tu care probabil nici macar nu o sa o citesti vreodata. E interesant cum incercai sa ma convingi ca nu exista coincidente si eu ma gandeam la cu totul altceva. Dar nu are niciun rost acest lucru. Poate chiar trebuia sa te intalnesc din nou - din ce motiv nu stiu. Ideea e ca am decis sa ma reapuc de scris. Chiar si mica iesire la poeme, pe care tu ai contramandat-o, mi-a spus acelasi lucru: ca nu voi fii niciodata un scriitor, dar ca singura mea menire e sa scriu, singurul mod in care pot sa exist este prin a scrie. Dar acum sa revenim la chestiuni mai interesante.
Aceasta nu e doar pentru tine, ci pentru oricine se va afla vreodata in pozitia ta la un moment dat al vietii. Pentru acele putine suflete pure ce mai exista, singure, pe acest pamant. Chiar daca tie iti pare rau ca mi-ai oferit o seara de nesomn, apoi inca una, de aceasta din urma nu ai de unde sa stii, defapt mi-ai oferit un pic de iluminare, un pic de reintroducere in eu. Voi toti ce sunteti puri imi oferiti un motiv in plus pentru care sa sper ca exista ceva ce ma face sa exist.
Ceea ce uita sa faca omul cel mai des este sa se uite in oglinda si sa vada ce este. Unii vorbesc de un examen de dimineata si de seara, altii de patru cadrane, altii de o coexistenta a binelui si a raului, altii de calitati si de defecte; toate definitorii pentru aceeasi "chestie": un eu. Este simplu sa nu stim nimic, este si mai simplu sa ne desconsideram, sa ne izolam, caci izolati fiind, nu ne atinge nimic si nu putem sa suferim. In mare pentru ca acea suferinta pe care o simtim deja nu mai este, caci ea a devenit parte integranta din noi. Omul are nevoie ca si orice alt obiect de o forta care sa il puna in miscare. Dar omul, spre deosebire de obiecte, se va impotrivii acesteia si astfel rezulta, ca fara a se ajuta pe sine, forta trebuie sa fie de doua ori mai puternica sau chiar inimaginabila. Caci nu exista fiinta mai statornica decat omul. Se poate sa ma contrazici, caci exista oameni ce fac schimbari imense destul de des. Dar aici vorbim despre modul in care omul exista: se poate deci ca el sa existe prin schimbare sau prin statornicie, prin revolta sau prin supunere s.a.m.d. Astfel este greu a-l face pe om sa schimbe mersul in care se complace, caci asa a fost invatat sa fie.
Din punctul meu de vedere viata este acel râu ce se revarsa in mare, ce parcurge zeci, sute sau chiar mii de kilometrii pana sa se reverse in mare. Acei kilometrii sunt grei si tulburatori. Unora le plac acei kilometrii si varsarea in mare inseamna sfarsitul, altii vad prin mare sensul drumului. Oricare ar fi, oricum ti se pare, odata ajuns acolo, in vastul punct iti vei fi dat seama ca a meritat. Dar daca nu ajungi in ea, atunci cand e singurul lucru pe care il cauti? Ei bine, ghinion. Dar ai fi fost mai fericit daca nu ai fi cautat niciodata nimic si daca ti-ai fi negat fiinta. Te chinui din rasputeri sa te desparti de tine, de ceea ce stii ca te va face fericit. Nefericirea aduce fericire si tot ceea ce de rupe in bucati, pas cu pas, te recreeaza si poate, intr-un final, vei putea sa te desparti de frica, de complacere. Poate iti vei da seama de acest lucru. Poate vei spera si tu, fara nici un motiv, fara nici un o dovada, ca oamenilor buni li se intampla lucruri bune.
Un prieten.
